Trist, cu pasii grei, dupa o zi intreaga de umblat aiurea, se indrepta spre usa studioului. In capul scarilor aparu vecina, o batranica, fire curioasa, care din plictiseala de fiecare data aparea sa vada cine a mai venit. O intreba mereu cine l-a mai cautat. Se obisnuise cu ridicatul ei din umeri si cu raspunsul platonic: "nimeni". Acum parea ca vrea sa-i spuna ceva, dar se multumi sa-i urmareasca murmurul buzelor si gesturile obosite ale mainilor, din care nu intelese nimic.

Se aseza in fata ferestrei deschise, privind jocurile ultimelor raze ale zilei printre crengile copacilor jupuiti de vantul rece al toamnei tarzii. O voce indepartata rasuna in amorteala ce puse stapanire pe constientul lui "Acum esti Singurul! Esti intr-adevar singurul muritor care stie tot. Dar aceasta cunoastere are un pret. Nu mai apartii decat fizic acestei lumi. Iti va fi greu sa suporti aceasta povara, dar trebuie sa rezisti. Viata ta de acum inainte nu mai are decit un singur sens. Si anume de a comunica celor din jurul tau Adevarul. Pentru aceasta ti s-a lasat la indemana o singura Cale!" Mesajul se intrerupse brusc, lasand sa pluteasca asemeni unui ecou doar trei cuvinte din intreg continutul:

"Calea, Adevarul si Viata"